Nominalizat la 5 premii Oscar si la 5 premii Golden Globes.
Genul:
Mister / Drama
Avand la baza o
piesa de teatru castigatoare a unui premiu Pulitzer si a unui premiu
Tony, pelicula "Doubt" o are in centrul actiunii pe sobra si
intransigenta calugarita Aloysius Beauvier, directoarea unei scoli
parohiale catolice din rau-famatul cartier Bronx al New York-ului, care
il suspecteaza pe unul dintre cei mai populari profesori din subordinea
sa - preotul Flynn - ca molesteaza sexual un elev de culoare in varsta
de numai 12 ani pe nume Donald Miller. Sora Aloysius devine suspicioasa
atunci cand parintele Flynn manifesta un interes exagerat fata de
primul copil de culoare care a invatat vreodata in scoala ei si il
acuza fatis pe acesta de pedofilie si de inclinatii homosexuale.
Preotul catolic neaga cu vehementa acuzatiile ce i se aduc, fiind
convins ca directoarea scolii nu va reusi niciodata sa gaseasca dovezi
incriminatoare la adresa lui si o atrage de partea sa pe novicea sora
James, care se trezeste prinsa la mijloc fara voia ei in acest scandal
cu tenta sexuala si care nu este pe deplin convinsa de vinovatia
preotului Flynn. Decisa sa afle adevarul cu orice pret, sora Aloysius
Beauvier o contacteaza pe mama baiatului abuzat si poarta o conversatie
aprinsa si revelatoare cu aceasta.